Gradinita "Andersen" - Despre noi

       

 

       Gradinita cu orar normal nr.54 a fost infiintata in anul 1984, in acelasi timp cu Liceul de Arta , in incinta caruia i s-au repartizat doua sali de clasa, functionand de la inceput cu patru grupe prescolare .
       In al douazecilea an de existenta putem afirma ca unitatea noastra a capatat an de an propria sa specificitate, valorificand la maximum si vecinatatea onoranta cu institutia amintita.
       Astfel, activitatile optionale au inclus din primul an de existenta si invatarea unui instrument (pian, vioara) si a unor tehnici de arta plastica cu ajutorul profesorilor specialisti ai Liceului de Arta. Colectivele deosebit de valoroase de educatoare, conduse de directoarea Reghina Draghici au asigurat prescolarilor o dezvoltare bio-psiho-sociala armonioasa, pregatindu-i pentru scoala la standarde profesionale ridicate.
       Alaturi de diplomele obtinute de copiii nostri la festivaluri si expozitii organizate an de an, ne onoreaza si rezultatele scolare obtinute in clasa I de copiii care au frecventat gradinita noastra.Sunt bine cunoscute prezentele noastre (copii instrumentisti, dansuri tematice, solisti de muzica usoara si populara) pe scena festivalului "Universul Copilariei".Tot ca un rezultat notabil, amintim si faptul ca gradinita noastra a facut parte din comitetul de organizare al primului Targ de Oferte educationale din anul scolar 2001-2002.La fel de fructuoase au fost si parteneriatele , reinnoite an de an cu familia si institutii de marca ale comunitatii locale (Administratia Portului Constanta, sc Dolfi srl etc.). Prin sprijinul acestora, gradinita noastra a obtinut calculatoare, mobilier si a putut amenaja interiorul, devenind una din cele mai moderne institutii prescolare din Constanta.